Celor ce nu-s vii până nu mor

Nu irosi înc-o dimineaţă cu mine,
Atâtea trupuri vii, pironite-n nesomn,
Îşi roagă viaţă şi îşi cer în neştire
O picătură, o clipă, cărare, un pod...
Trupul meu mare, din ierburi uscate,
Strânse în doage de-agheasmă şi mir,
Nu vrea să ceară nimic dintre toate
-Clop ruginit vuind a pustiu-...

Nu irosi înc-o dimineaţă cu mine,
Închid potecile azi, nepăsător,
Azvârl cărarea în noaptea ce vine
Cu clipa-i prea deasă. Şovăitor,
Mă las trezit de şoapta-i perfectă:
-Răsari cu mine azi, bătrân odor,
În cinstea mea să scrii odeletă
Celor ce nu-s vii până nu mor.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!