Grozav

grozav de frumos mai cânta ieri cerul
pe măsură ce se apropia de umerii mei...
şi-n câtă minune se mai încorda verbul
nefiinţei poemului meu grăbit spre alei!

ce fermecător trecea orizontul tangent
capului meu ce sprijinea echilibrul lumii
şi-n mişcata privire găseam ceva fervent
nuferi în ţipăt erotic şi tăcerile toate-n furii.

şi-mi învăţam mintea să stea cuminte,
căci clipele încep dintr-un infinit la căpătâi
că n-am ce face, ce-i acum a fost şi înainte.
moarte şi creaţie, foc, ape, alge, şi lămâi.

Doamne, în ce frumoase salturi se mai duc
gândurile-mi peste pomi, peste suspine
şi eu înţeles din lumea asta nu mai apuc
chiar de-mi ţipă cerbii şi ea senină-mi vine.

chiar de părerile se băiesc în verzi lacrimi
şi stelele ţăcănesc prin atente aisberguri
când eu presor gânduri pe nesomn de platini
desculţ să trec violetul şi dezmăţul de neguri.

o Doamne, doar iubirea a mai rămas, mai este...
ea ce-n sprânceană înserată se încâlceşte
şi-n noapte inima o ronţăie clar, orbeşte,
doar valul de piatră fragedă-n ea năpăstuieşte!

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!