Cel de Sus
Dacă Cel de Sus mă vrea
dau zălog privirea mea
tandră, blândă ori gingașă
ca a pruncului din fașă,
limpede, clară, senină
ca florile din grădină
scăldate-n zori de lumină.
Dacă Cel de Sus mă cere
îi dau viața cu plăcere
în liniște ori tăcere,
grea, ușoară cum a fost
până mi-am făcut un rost,
sacrificii, preț și cost,
dar n-am trăit ca un prost.
Dacă Cel de Sus mă ceartă
și trecutul nu mă iartă
când am mers pe mână moartă
încerc smerit temenele
pentru greșelile mele
fie rele, fie grele,
fericite ori belele.
Dacă Cel de Sus vibrează
și iubirea-mi izolează,
dar eu mintea mi-o țin trează,
nu mai am chef de nimic,
mă simt oropsit și mic,
dar câteva vorbe-i zic:
- Nu-mi da, Doamne,-n cap cu parul,
lasă-mă să-mi duc amarul
c-am avut noroc cu carul
dar am răsturnat șistarul,
bate-mă cu busuiocul
ca să-mi răscumpăr norocul
că n-am știut păstra locul
și-am rămas ca năpârstocul.
N-am cuvinte-a-Ți mulțumi,
Te știu în fiece zi,
Îmi ești Tată Păzitor
în calea plină de-amor,
am iubirea vieții dar
pe al patimii altar.
Nu mă lăsa să disper
că un singur lucru-Ți cer:
adu-mi iubirea-napoi,
că sunt singur, să fim doi,
mi-e aproape ca oricând,
loc precis la mine-n gând,
viața toată m-oi căi,
fără ea nu pot trăi!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.