În inima ta găsești poezia
Prin ochi sunt reflectate
pe foaie aruncate
cuvinte fără sens
arse de sentimentul dens.
Ce poți să scrii
când totul pare inutil?
Notițe orișiunde,
versuri ca și fluturi speriați
de vântul ce suflă prin munții Carpați
precum simțirea ce târâie poeții
din orice timp și-n orice loc
căci ea e arborele vieții, este sacrul foc.
Palpabilă, îndrăzneala găsește
în cele din urmă calea,
mâna începe să scrie,
abandonată fumegă țigarea
și afli a ta poezie
izvorâtă din inima ta purpurie.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.