Linișor lunecă luna
Linișor lunecă luna, luminându-și drumul bolții,
Dulce tremur, glas duios vibrează în vălul nopții,
Trilu-i înduioșător încântă stârnind fiorii,
Freamătă dorul hoinar în cântul privighetorii.
Cheamă dragostea-n tăcere să-i fie cât mai aproape,
Se prelinge tânguirea într-un susur lin de ape,
Tresar florile-adormite, suspină prin frunze dorul,
Este cântecul de mamă ce își leagănă odorul.
Suave chemări străpung peste liniștea adâncă,
Iubirea n-a apărut. Tristă, mai așteaptă, încă.
Liniștea-i acum deplină în grădina adormită,
A tăcut privighetoarea... Cântă inima-i rănită.
poezie de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.