De mă-ndrăgești
De mă-ndrăgești... deschide-te petală!
Căldura dă-mi-o! dă-mi-o, călăuză!
Pentru-mplinire... ultima escală
Au mai rămas bichini... și o bluză.
Dulce-i ispita ce-astăzi mă stârnește
Și trupul meu acum... parc-ar lua foc,
Faptura ta zvâcnind... mă-nebunește,
De ce-ncepurăm acest tainic joc?
Răscolitoare ți-este unduirea
Și dansul coapselor perfect rotund,
Când vrei s-atingi, s-atingi nemărginirea,
Cupa s-o bei, te rog! pâna la fund.
Cu tine-n brațe-alunec mai ușor
Și mai ușor te-acopăr cu sărutul,
Mi-e trupul tău divin, năucitor,
O patimă... așa cum e-nceputul.
Furtună ești și liniște deodată,
Trădările-s la margini de hotar,
M-atrage zvârcolirea ta ciudată
Și mi-o doresc iubito, iar și iar.
Sunt sucu-n care, iată, fierbi frenetic,
În noapte umbră... ziua nălucire
Mă risipești în orizont ermetic
Și mă aduni din lacrimi de iubire.
În trupul tău îmi-este-atât de bine,
Sfâșie-mi nerăbdarea fără teamă,
Tu știi ce faci... și mie îmi convine,
Când mă arunci în patul ce ne cheamă.
Eu... numai eu voi fi de azi izvorul,
Iar tu vei fi vulcanul meu fierbinte
Și numai eu pot să-ți astâmpăr dorul
Îmi sunt deajuns doar câteva cuvinte.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.