Uitări
cu mult prea adâncă
noaptea celor rămași
la porțile soarelui
singuri și triști
tineri
neverosimili ca și clipa
în care se zbat fluturi
dintre ierburi
curcubeul se hrănește pe sine
iar calea lactee
este unicul simbol
al hainei de doliu
purtată de prigonite uitări
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.