Poema ultimei cunoașteri
Lăudându-mă că nu am ucis vreo pasăre
În toată existența mea,
Am stârnit râsul vântului...
"-Nici eu nu am ucis vreo pasăre,
În toată existența mea,
Doar câteva zboruri..."
Lăudându-mă că nu am rupt vreo floare
În toată existența mea,
Mulțumindu-mă să le admir și să le vorbesc în șoaptă,
Am stârnit râsul ironic al ploii...
"-Nici eu nu am rupt vreo floare,
În toată existența mea,
Doar mi-am vărsat supărarea în sufletul lor multicolor..."
Lăudându-mă că nu am ucis vreo primăvară
În toată existența mea,
Dimpotrivă, iubind-o,
Am stârnit râsul fierbinte al soarelui...
"-Nici eu nu am ucis vreo primăvară,
În toată existența mea,
Doar i-am lăsat uneori, pe obraz, arsura idealistei lumini..."
Lăudându-te că mă iubești mai mult decât te iubești pe tine însuți,
Ai stârnit râsul zguduitor al Atotputernicului Dumnezeu...
S-au mișcat munții din rădăcini și templele de pe temelii într-un zâmbet larg și lipsit de echivoc...
"-Și pe Mine M-a iubit mai mult decât pe el însuși, după ce M-a răstignit..."
poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Alina Neagoe. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.