Plecarea
Îl voi deschide într-o zi, căci iată:
se-agită și se zbate și ar vrea
să-mi spună că-i doar suflet și-ar putea
să plece-n lumea lui de altădată.
Dar cum să plece când pe-acest pământ
în urmă ar lăsa atâta jale,
iar calea presărată cu petale
s-ar poticni în piatra de mormânt?
Cum ar putea s-ascundă în uitare
tot ce, timp de o viață, a creat
atât cât trupului de veghe-a stat?
Nu-i voi deschide. Liber la plecare
va fi când nu voi ști, căci eu i-am dat
doar trupul ce, o vreme,-a luminat.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre trup și suflet, poezii despre viață, poezii despre uitare, poezii despre timp, poezii despre suflet sau poezii despre lumină
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.