Goluri
conglomerat de viruși turbulenți
și de bacterii selectate cu migală
turnat de Tine într-un vas adiacent
perfecțiunii și la scară genială
cu suflet făurit din colb stelar
cu rațiunea dintr-un flux de energie
cu chipul Tău ce mi l-ai dat ca dar
și trupul Tău din luturile gliei
sunt totuși om. Mai sunt și muritor
și nu dispun ca Tine de vecie
și permanent mă macină un dor
caracteristic luturilor gliei
un dor de stele și de infinit
de gol ce naște totul și dispare
și naște iar și iar la nesfârșit
și totul ce se naște nu mai moare
iar legiuni întregi de galaxii
intercalări îmbină cu inflații
doar eu -un mort cu ochii vii
pot savura divinele creații
și numai eu am rațiunea Ta
dar nu-mi ajunge. Vreau și veșnicie
ca să mă pot în soare scufunda
ca Tine, nu ca luturile gliei
dar ca să pot să stau în dreapta Ta
ca un egal și nu ca o eroare
- alungă Doamne moartea undeva
în goluri care nu sunt născătoare...
poezie de Iurie Osoianu (25 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre stele
- poezii despre naștere
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre ochi
- poezii despre infinit
- poezii despre greșeli
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.