Peștele
Singurul pește
pe care l-am pescuit vreodată
n-a stat o clipă liniștit în găleată,
s-a zbătut continuu,
inspirând uluit aerul
care-i incendia trupul;
a murit într-un decor
care avea pe fundal
curcubeul. Mai târziu
l-am despicat, am desprins
carnea de pe oase
și l-am mâncat. Acum marea
este în mine: eu sunt peștele,
peștele licărește în mine; suntem
născuți, strâns împletit, împreună, sortiți
să cădem înapoi în mare. Venind din durere
cădem în durere, hrănind cu multă durere
acest loc febril; împărtășim
multe taine.
poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.