Omul-trandafir

Trandafiri albi. Roşii. Galbeni.
Trandafiri de toate mărimile.
Trandafiri. Trandafiri. Trandafiri.
Mulţi trandafiri.
Neînflorind niciodată unii,
alţii, de prea multe ori.
Miros de candoare şi libertate.
Trandafiri îmbobociţi.
Trandafiri înfloriţi.
Trandafiri uscaţi.
Mereu e acelaşi ciclu.

Totul ni se trage de la trandafiri...

Am degetele boante,
de la prea multă mutilare
de trandafiri.

Azi am tăiat ultimul lăstar.
Nu îmi mai simt degetele.
Au început să se subţieze
şi să se usuce -
frunze umane căzute
la început de toamnă.

Săracul meu trandafir...
s-a săturat şi el să simtă
fiecare rămurea cum o tai
- prin degete mă trec fiori de durere.

Of... abia aştept din nou primăvara...
mă duc şi la biserică
şi dau şi pomană la săraci...
doar să îmi crească
din nou
degetele la mâini
ca în fiecare primăvară
- nelinişte inexplicabilă
când mă apropii cu foarfeca de ei.

Ciclu vegetal normal
de creştere şi cădere a degetelor.

Şi mă gândesc...
Oare cum ar fi dacă aş înflori...

poezie de Patricia Lidia
Adăugat de Ioana Dinea
Votează! | Copiază!