Mulţumire (lui Constantin Moldovan)

Urarea-ncepe foarte bine:
Prieteni? Şi-ăia ca şi tine,
Deci mă lipsesc oricând de ei,
Oricât ar fi - poeţi - de grei,
La propriu, nu la figurat...
Oricum, cu voi am terminat!
Dar să mă-ndemni să uit de doamne,
Când încă n-am în plete toamne,
Când sunt mai tânăr decât Şora,
Când sunt frumoase cum e Pora,
Când încă sânge am în vene,
Când sunt berbecul – nota bene! –
Ce urcă-n vârfuri de copaci?
Te-ndemn, respectuos, să taci!
De altfel, sunt în gândul meu
Şi nu le pot uita nici eu...

Deci nu răspund la provocări,
La ironii şi la ocări:
În van încerci acum un clinci,
Când bat abia în şaizeşcinci
Şi pot, un pic de mai insist,
S-ajung şi eu epigramist!*

Dar de-mi urezi, la o adică,
Să fiu iubit, mai zi. Nu strică...

P. S.: Se spune că epigramistul atinge forma maximă abia la 65 de ani.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!