Sa nu rupeti
frunzele arborelui genealogic,
că s-ar putea, de fapt e sigur
că veți strica Timpul. Veți
deshuma bunicii și veți omorî
nepoții. Veți trage dungă peste
prezent, între un vin vechi și o
celulă plasmatică. S-ar putea
ca istoria să devină futurologie,
viitorul să se împrezenteze, iar
prezentul să se metamorfozeze
în antichitate. Să nu rupeți
frunze, căci clorofila se va
scurge pe pământ, murdărind
apele cu pești zburători.
poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.