Sonet susurat...
Astăzi, Simm, tu plânsu-mi-ai în sânge,
Plânset fin, sfielnic murmur tremurat,
Și-ntr-un ritm tremolo, trupu-ți parfumat
Îmi părea, Simmone, că și el plânge...
Lacrimile-ți verzi, eu, tainic, ți le-aș strânge,
Simm, în versu-mi clar și dulce-nsingurat,
Și,-apoi, le-aș prelinge-n șoaptele-mi nătânge,
Doamne, le-aș prelinge, cristic... susurat.
Plânsu-ți diafan și stins, alungând narcisismul,
Ce-mi tronează-n sângele-mi albăstriu și-amar
Mă îndeamnă să-ți salut, solemn, eroismul,
Căci, poezia din lacrimi este, desigur, un dar,
Unul, care-mi stimulează, de-a pururi, lirismul...
Orice altceva, are un rol efemer, secundar!
sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.