Conserva
omule care tragi
cu urechea a
vidă lipește-o de cărămidă
de moalele zidului meu
cum se atinge peștele congelat
de reșou - în ecou
vei recunoaște o tuse naturală cu sub
înțeles care-ți scapă:
un deget pe gât
numai os
(?!)
până în pânzele care
înoată în desfătare frumos
desfășurate a giulgiu din cap
în picioare - cutremurate
de zăngănitul misterios al mistriei
ce scobește în rosturi
ca un meșter fasole
cu sentimentele încordate
în conserva stricată
cu bio intenții
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Traian Abruda. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.