Magnolia în floare
Să vezi magnolia în floare
Ce îți răpeste a ta privire
Cupole strălucind în soare
Ce te îndeamnă la iubire.
În vântul cald care adie
Acum, când primăvara a venit
Tu, simți natura cum învie,
Magnolia ce a înflorit!
Pe ramuri florile sunt pline
În soare parcă scânteiază
Și stau alăturea, ciorchine
Viața însăși luminează...
Și în suava gingășie
Magnoliile te vrăjesc,
Natura pare veșnic vie
Lăsată ca un dar ceresc.
Să vezi magnolia în floare,
E vis de dulce primăvară
E o supremă desfătare
Care în suflet se strecoară.
poezie de Ștefan Sitaru din Efemeride
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.