Te iert

Suntem doi, eu şi sufletul, locuim
în aceeaşi casă, ne tolerăm unul pe altul
nu e foarte plăcut, desigur, să ştii că
sufletul nu îmbătrâneşte şi nu moare
că e sensibil la durerile mele,
la eşecurile mele

acum îşi lustruieşte pantofii, e foarte
elegant, are haine scumpe şi parfum
fin, dar nenorocirea pentru el e că nu
poate îmbrăţişa o femeie, că nu poate
gusta din paharul cu vin.

avantaje şi dezavantaje, ce vreţi, eu
prefer trupul acesta muritor, eu nu mă
voi ridica la cer, eu n-am rămas
tânăr, dar eu sunt mai mult decât o
boare şi o lumină.

te iert pentru rătăcirile tale,
îmi spune sufletul
Şi continuă să-şi lustruiască pantofii.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!