Meditație nevrotică
lapte ars pe sobă, cârpă arsă, ciorapi de lână arși,
întrebări arse în ghiveciul de legume,
timpul nevrozelor de primăvară
scurs prin tifonul așteptării
tăcere
pungile foșnesc arhaic
în sanctuare cu borcane deșurubate,
păpușa de plastic topită în cuptorul cu microunde
devine o masă amorfă în care se mai zărește
un ochi sticlos ce vede moartea
surâzând
sânge înțepenit în vene obscure,
cutii goale de medicamente la reducere,
eu care stau cu soarele la cap
să-mi germineze fasolea plină de carii
meditez somnul,
meditez lutul din mine
ce nu mai vrea să rodească
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre stomatologie
- poezii despre somn
- poezii despre păpuși
- poezii despre primăvară
- poezii despre moarte
- poezii despre medicamente
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.