Petale în Calea de Vis

Şi se făcea că mergi, luând cu tine
bucăţi întregi din galaxia mea
rămasă-n întuneric şi ruine,
cu stele stinse-ntr-o tăcere grea.

Iar paşii tăi, în mersul prin lumină,
treceau cu grija anilor pustii
pe-o cale nouă, rece, anodină,
pe care să te-ntorci n-ai să mai ştii.

Se mai rotea-n căuşul palmei tale
un soare trist, cuprins de asfinţit,
ce-şi transforma lumina în petale
şi gânduri copleşite de sfârşit.

Iar tu mergeai, treceai prin visul meu
păşind uşor pe versuri de poeme
şi nu ştiai că-i drumul către-un cheu
la care-am să te-aştept oricâtă vreme.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!