Prier
Pe plaiuri, peste ponoare,
Pomii primesc poleiala,
Primăvara pe picioare
Pregătește primeneala.
Pe potecă, prin pădure,
Păsările plâng patetic,
Pornind plăcerile pure
Plângăciunilor pun petic.
Pe plauri, prin păpurișuri
Pescuiește pelicanul,
Pe pante, pe povârnișuri
Putere prinde platanul.
Peisaj pe pânză prinde
Pictorul pornind penelul,
Prin privirile plăpânde
Poetul plimbă pastelul.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.