Cum naiba să nu dospescă la nesfârşire

infinuturile acestea instabile
nesăţioase
avide
când au de unde îşi lega extinderile

cum ar fi să le dăm libertatea să se oprească
apoi să le oferim o oglindă
în care să se privească
până la centru
şi chiar până dincolo de infinit

pentru început ciudatul din mine
presează universuri între două vise
ca într-un ierbar în care o floare de colţ
încă suspină după dreptul la scuturare
încerc să stopez cumva extinderile
prin comprimare
prin sufocare
prin reducere la absurd
chiar şi prin degajarea centrelor

apropo
universul nu poate fi singur
are cel puţin o pereche
pe care o iubeşte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!