Suflare este omul
Suflare este omul
Ca umbra pe pământ
Ca nor se risipește
Viața și-a lui gând.
Comori dacă ar strânge
De el s-ar frământa
Nimic nu sunt nainte
Doamne naintea Ta.
Sunt ca și o lăcustă
Așa de izgonit
O, Doamne, mă ajută
De ce m-ai părăsit?
Sufletul meu suspină
La Tine mâna întind
Aștept raza-Ți senină
Să pot să Te cuprind.
Călăuzește-mi calea
Fii Doamne adăpost
Tu să îmi faci cărarea
În viața mea cu rost.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Toma Adrian Frențiu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.