Oricine iubește o floare
Oricine iubește o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-oprește-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer...
Oricine iubește seninul,
când soarele urcă-n eter,
oricine-și înalță suspinul,
când licăre-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer...
Oricine pe munții albaștri
privește granitul sever,
oricine pe căi de sihaștri,
străbate păduri de jugaștri,
e-aproape,
aproape de cer...
Dar cine-a primit îndurarea
din rănile blândului Miel,
acela e frate cu floarea,
cu râul, cu munții, cu marea,
și-oriunde îl duce cărare,
tot cerul,
tot cerul e-n el.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.