Stampă
Doar în mintea-mi adormită
Doarme-o pasăre rănită,
I s-a frânt urma pe cer
Într-un zbor morțesc, stingher
Și-n cuibarul meu de somn,
Unde gândurile cresc,
Se întrupă într-un Domn,
Zborul ei cel păsăresc.
Doar în mintea-mi amorțită,
Fără aer, fără zbor,
Zace pasărea rănită,
Fără rănile ce-o dor.
Fără un soroc de ceață,
Fără pene și puf pur,
Doarme o întreagă viață
Pasărea, somnul ei sur.
Într-o pasăre de ceață
Dorm și eu sonul meu, sur,
O păpușă fără viață,
Sângerând ca și un mur.
Într-o pasăre de ceață
Se rostogolește zarul
Cu a șaptea, (în sus), față,
Prevestind, parcă amarul
Păsării, rănite-n cerul
Gurii, cea de rugăciune,
Zugrăvită cu misterul
Sfinților din altă lume.
În găoacea-i, carteziană,
Gândul meu, în coajă tare,
Nu devine, este hrană
Pentru păsări viitoare!
poezie de Ioan Jorz din revista "Interferențe"
Adăugat de Ioan Jorz
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre păsări
- poezii despre zbor
- poezii despre gânduri
- poezii despre zaruri
- poezii despre viață
- poezii despre sfinți
- poezii despre religie
- poezii despre păpuși
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.