Estivală

Opinca rugilor pe valuri plimbându-şi tăcerea
Sub al pescăruşilor trup,
Apasă ca o destăinuire prolifică.
Se umple lumina, când perciuni de nisip
Se-nalţă peste gene de alge,
Cu străluciri şi iubire.
Speranţele se ridică-n catarge
Păşind prin valea necunoaşterii adâncului,
După un strop de lumină.
Trepte blânde de îmbrăţişare
Alunecă-n soare.
Apune gândul şi visul şi toată inima mea
Lângă catafalcul stelelor ce se grăbesc să răsară.
Faleza s-a mâzgălit de umbre
Şi întunecarea mă soarbe
Ca un apus al propriei vieţi.
O altă dimineaţă se pregăteşte s-apară...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!