Aştept un semn

Un arc încordat în noapte, ce nu-si atinge ţinta,
A omorât decât durerea, dar nu şi inima,
Iar eu, rămas, o ţinta în aer liber,
Un zombi fără virus,
Un îndrăgostit contagiat de febra dragostei,
Totuşi un om... dezamăgit, ce încă n-a murit.
Inima îmi este camuflata, într-o vesta anti glonţ!
Tu glonţ, tras într-un butoi cu explozibil,
Ce a produs o explozie memorabila,
In filmul vieţii mele...
Ca un pistol cu amortizor,
Inima-mi coboară în decibeli,
Ascunzându-ma în durere,
Zgomotul nopţii, îl transforma in şoaptă,
Zile fără sfârşit, mai mult sau mai puţin complicate...
Jungla a tăcerii, abis al durerii...
Va cobora vreodată vre-un înger pe pământ?!
Voi găsi iubirea de mult visata?!
Când si cum, vei şti doar tu,
Cheia temniţei mele... în care m-ai închis.
Asa cum se învârteşte pământul după soare,
Asa cred eu ca vei veni!
Soarta a lumii...
De ce mi-ai grăbit naşterea?
De ce m-ai grăbit sa cresc?
Cum fac sa ştiu ca tu, nici măcar nu eşti născuta,
Sau poate ca eşti deja, moarta?!
Prefer sa cred ca m-am născut la timpul potrivit,
Iar tu m-aştepţi.... ascunsa...
Iubire, deşartă!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!