O viață într-o călimară...
Un toc vechi și murdar de cerneală
E singura-mi comoară
Dar fără voi ce s-ar alege
De scrisul meu?
Căci tot ce am făcut până mai ieri...
A mers pe foc sau la maculatură.
Oh, preferam să tac.
Dar asta până ieri. Acuma, gata!
Dau viață scrisului...
Punem capăt timpului pierdut...
Sperând că nu se va termina cerneala,
Căci eu chiar de aș plânge în călimară,
Sau chiar cu sângede la răni aș scrie...
Aș scrie iar cu lacrima-cerneală
Chiar de ar trebui să mor de-o mie de ori pe zi.
Oricum ultima mea clipă ți-aș face-o cadou ție, cititorule.
Și aș trăi prin tine...
Chiar și cu rugina sufletului meu aș trasa dungi,
Hieroglife pe hârtie...
Chiar de voi fi rănit mi-aș cățăra pana pe "masa tăcerii" lui Brâncuși,
Ori pe o "coloană a infinitului",
Implorându-l să îmi sculpteze litere,
Ce le-aș așeza în pagină doar pentru voi...
Și tot aș scrie.
Mi-aș pune chiar și viața,
Într-o călimară...
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Diodor Firulescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.