Vis cu institutoare

Jos, în uriaşa bucătărie de internat,
Institutoarea mea, tânăra mea institutoare de agat,
Mulatră, cu pielea foşnind de bună,
M-a chemat din ochi să-mi spună
Să-ngenunchi, aşa cum sunt, scofâlcit şi cu chelie,
Să-mi aşeze pe creştet talpa ei liliachie.
Rătăcea miros ameţitor peste duşumele –
Se prăjeau într-o tigaie nesfârşită chiftele –
Şi era o dimineaţă posomorâtă şi amară
Din anii de şcoală primară.
Mi-am văzut atunci obiectele, etatea,
Am văzut care era realitatea,
Mi-am pus mâinile pe degetele arătătoare
Ale nemuritoarei mele institutoare
Şi, poate de aceea, poate din alt motiv,
Am lovit-o-n laringe cu trident milostiv
Şi-am zburat apoi greoi şi vâscos
Până-n dantelatul orăşel de os
Unde şi ieşiseră gazetele de-o centimă
Cu-ntr-o limbă moartă ştiri despre oribila crimă.
Eram vesel şi copilăros
Şi dansam chiar de bucurie într-o curte din dos:
Tocmai intrase pe portiţa de piatră
Institutoarea mea, tânăra mea institutoare mulatră.

poezie clasică de Leonid Dimov
Adăugat de Lucian Velea
Votează! | Copiază!