P-o-e-m 111
Cel mai frumos poem nu are coapse
Are îngeri care se înalță cu tâmple argintii preafrumoși
Precum în poveștile bifate cu x din librării
Pentru care se fac precomenzi
Și se vând încă/ foarte bine
Nu știu acești cumpărători că poemele-vid
Sunt goale de sentimente și fiecare cuvânt din cofrajul lor se deșiră iar poetul-care-mai-zboară-cu-norii scrie în graffiti mesajul lumii de dincolo de zona zero non politically
Acul kilometrajului derapează pare înghițit de
Molozul cuvintelor poetul s-a ascuns într -un pet și numai noi ăștia număram clipele care fumează iarbă
Timpul încă miroase a scris? Păsări-himere
Ne sparg geamurile cu zboruri în zig-zag
și se așază pe rafturi ca niște relicve ale erei
Când poemele mușcau cu dinți de fildeș urechea poetului ce nu s-a sinucis
Cel mai frumos poem este despre cum nu se scrie
Poezie tâmpită și despre funicularul în care poeții se urcă
cu Dumnezeu... poeții întregesc lumina
Bat toaca în schitul unde pustnici scuipă
plămânii roșii ai scrisului-jertfă
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre religie
- poezii despre lumină
- poezii despre cuvinte
- poezii despre îngeri
- poezii despre urechi
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre roșu
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.