Eu nu știu cum...
Eu nu știu cum Te-ai îndurat
De m-ai ales și m-ai chemat,
Căci eu nimic n-am făptuit
Să fiu iertat și miluit!
Ce oare să-Ți fi arătat,
Că n-am avut decît păcat?
Cum oare Tu la un tîlhar
I-ai dăruit atîta har?
Cum oare-atît Te-ai aplecat
Și din adînc m-ai ridicat?
O, Doamne, știu: Tu m-ai primit
Și m-ai ales, căci m-ai iubit!
Pe tot întinsul viitor
Doresc să-Ți fiu ascultător,
Recunoștință arătînd
Iubirii Tale orișicînd.
Căci, Doamne, tot ce Tu mi-ai dat
E numai har nemeritat!
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.