Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Copil sa fiu din nou la mama,
Să urc fără frică într-un tei,
Habar să nu am ce este teama.
Să merg iar desculță pe-afară
Prin iarba cosită și udă,
Să privesc rândunica cum zboară
Să simt inima cum îmi tresaltă, nebună.
Atât de bine îmi era la mama
Și-o simțeam cu toată ființa,
Am crescut și-am aflat ce e teama
Și-am aflat și ce e suferința.
Mi-e sufletul gol și pustiu
Și multe am avut să spun lumii,
Am rătăcit de dor și nu știu
De am greșit... cum spun unii.
Aș vrea să las lumii un semn că am fost
Printre semeni, un suflet sihastru
Cu inima plină de iubire și frumos,
Și c-am iubit și-am simțit în albastru.
Am vrut să dau lumii, din sufletul meu
Iubirea să-mi fie tovarăș de drum.
Și oamenii să fie buni, am vrut eu
Dar mai mult de atât să fac, nu am cum.
poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AÈunel
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.