Ochiul divin e la mine în palmă

Ce-i poezia?, adesea îmi pun întrebarea:
drumul spre suflet, când strâmbă-i cărarea,
gropi în asfalt şi leşuri de câine,
circ-avalanşă şi lipsă de pâine,
cireşi înfloriţi, izvoare de cântec,
femeie-vioară cu fluturi în pântec,
lacrimi de îngeri sau coarne de drac,
coroane de spini şi petale de mac,
suflet amarnic ce urlă în tăcere,
venin de reptilă şi faguri de miere,
foame şi frig, război, dar şi pace,
vestală rănită ce-n lacrimă zace,
revărsare de aur, cianură şi glod,
serenitate solemnă şi minte de plod,
furtună biblică şi rază de soare,
un munte de patimi şi unul de sare,
logodnă în ceruri, penumbre, lumini,
rai şi infern, pogoane de crini,
răscoală spontană şi luptă-n surdină,
căsuţă de brad, cu flori în grădină,
rază de lună şi beznă de iad,
ghiocei timpurii şi mărgele de jad,
pasiuni de jeratic, sub privirile-ţi reci,
un cal nărăvaş, cadou de la greci,
comunişti în palate şi burghezi în bordeie,
crâmpeie de visuri, de stele crâmpeie,
săraci şi bogaţi, splendori rătăcite,
ciocârlii îmbătate, din soare ivite,
roiuri de fluturi şi flori de măslini,
trandafiri plini de sânge, miriade de spini,
sâni copţi de ţărancă sub florile iei
şi îngeri căzuţi de boala trufiei,
marmură albă, răsărit şi apus,
o mamă cernită, invocând pe Iisus,
ateism, scepticism, pe veci-aspiraţii,
şedinţă de partid cu nebuni şi ovaţii,
religie, sânge, popor, umilinţă
şi popi în altare lipsiţi de credinţă,
echinocţiu şi vrajă, cer şi pământ,
un cântec de vatră înălţat de un sfânt,
imperii de stele, de frică, mânie,
melancolie, cenuşă şi vânt... Poezie!

Ce-i poezia? Vă spun de îndată:
e lumea aceasta neterminată,
e soarele meu din privirea ta calmă,
ochiul divin e la mine în palmă,
e umbră şi vis, e un ultim remediu...
când ea nu există, Dumnezeu e-n concediu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!