Cea mai mare bogăție
"Cea mai mare bogăție
Dintre lucrurile date
Este aceea s-aibe omul
O deplină sănătate."
FTA
Când ochiul tău privește-n zare
La pomii ce în floare au dat
Și poți vedea așa splendoare
Tu ești bogat, foarte bogat.
Când gura ta dă fredonare
La ce-i măreț și luminat
Mult mai măreț de cât vioare
Ce lucru vrei mai minunat?
Când glas de păsărele cântă
Un cânt măreț și iubitor
S-auzi cum ele binecuvântă
Ce vrei tu mai înălțător?
Când poți cu mâna a bea apă
Cu ea să duci bucata-n gură
Chiar de e pâine doar și ceapă
Ești bucuros peste măsură?
Când încă o zi plină cu soare
S-o vezi în voie ești lăsat
Și altul tânăr, acesta moare
Ce zici, ești binecuvântat?
Când ai pe lume sănătate
S-o ai în corpul tău din plin
Mai poți trăi în răutate
Și murdări darul divin?
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.