An de an

An de an,
an de an,
bate vîntu-n grîu pe lan.
Spic de spic se ţine-n vînt.
Cine-i singur cade frînt.
Dar alături n-au nimic.
Toate te privesc şi zic:
Dar tu ai,
dar tu ai,
frate drag, un bob în spic?
Săptămîni,
săptămîni,
cearcă lupul pe la stîni.
Dă tîrcoale hăulind.
Ia să văd ce pot să prind.
Ba vrea oaie, ba vrea miel.
Nu le dă Emanuel.
Dar tu sai,
dar tu sai,
să pui pieptul lîngă El?

Ceas de ceas,
ceas de ceas,
n-au albinele popas.
Toate zboară şi zoresc,
în cămară toate cresc.
Numai mierea-n jurul lui.
Tu zoreşti?
Tu zoreşti?
Eşti albină sau ce eşti?

În curînd,
În curînd,
vom da seama rînd pe rînd.
— Tu păstor, tu ucenic,
unde-s boabele din spic?
Tu plugar, tu învăţat,
cîtă miere-ai adunat?
Ce-ai făcut,
ce-ai făcut
cu talantul ce ţi-am dat?

— Doamne sfînt,
Doamne sfînt,
n-am fost mare pe pămînt.
Tu, Stăpînul meu prea 'nalt,
mi-ai dat mie un talant.
Eu, prin grijuri şi nevoi,
ţi-am adus acuma doi...
— Aşa da!
Aşa da!
O cetate,-acum, e-a ta.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!