Într-o oală de pământ
Ieri am îngropat un gând
Într-o oală de pământ
Și-am mai pus, așa-ntr-o doară
Și un bob de lăcrămioară.
Le-am dat apă, le-am vorbit,
Până când au răsărit:
Gând curat, ce floare rară!
Dar... uscată lăcrămioară!
Ce-am greșit de nu s-a prins
Decât gândul? Și s-a stins
Floare albă, minunată?
N-o să aflu niciodată!
Floare veștedă și gând,
Într-o oală de pământ.
poezie de Mihail Mataringa
Adăugat de Mihail Mataringa
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.