Nepedepsit

Mă mişc, vorbesc, dar ca prin vis,
Căci sufletul mi l-ai ucis;
Trăiesc, dar parcă-s somnambul,
Inima mea-i doar un pendul.

Acum văd totul ca prin ceaţă,
Văd viaţă – a mea nu e viaţă,
Maşină sunt, fără motor,
O apă-s, fără de izvor.

Cerul mi-e lipsit de soare,
Ţărmul meu nu are mare,
Oaza mea-i doar o Morgană,
Eu-s epavă într-o dană.

De ce-ai promis un Paradis
Şi apoi poarta mi-ai închis?
De ce-ai venit, doar ca să pleci,
Pe-ntortocheate, lungi, poteci?

Din suflet nu pot să te-alung,
Cu paşii, nu pot sa te-ajung;
Fără o vorbă, m-ai lăsat,
Ca pe-un copil abandonat.

Dac-ai ştiut de la-nceput,
De ce n-ai spus, cum ai putut –
Că nu mă poţi iubi – şi-atunci,
De ce m-ai luat, ca să m-arunci?

Vinovat că nu m-ai iubit,
Ai cam scăpat nepedepsit;
Dar să ştii, că-ntr-o bună zi
Vine scadenţa; vei plăti!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!