Umbre
Pământule ești rece și trist,
În zadar îți aștepți primăvara,
Pomii tăi sorb din tine visând,
Vechi contuzii nutrindu-ți comoara.
O planetă cu vise-n erori,
Fremătând de dureri infinite,
Curg șiroaie-n timide chemări,
Împliniri ironic răcite.
Bate vântul istoriei goale,
Somnul templelor coboară în tine,
Cugetând în iluzia zilei
Un tărâm cu ciudate destine.
Eu colind prin albastre chemări,
Doar în stele mai cred zurgălăii,
Dar și steaua muri-va curând,
În eter s-a pierdut vraja zării.
Prin cetate mai umblă povestea
Împlinind basm de noapte cernut,
Cântec vechi disperări sângerează
O trăire consumată prea mult.
Mă voi duce o dată cu anii
Spre tărâmul uitării topit,
Adâncindu-mi smerit pribegirea
Ce prin gândul tăcut m-ai zidit!
poezie de Aurel Petre (10 octombrie 2015)
Adăugat de Aurel Petre
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.