Moldova la anul 1821

S-au întors maşina lumei, s-au întors cu capu-n gios
Şi merg toate dinpotrivă, anapoda şi pe dos,
Soarele d-acum răsare dimineaţa la apus
Şi apune despre sară cătră răsărit, în sus.
Apele, schimbându-şi cursul, dau să-ntoarcă înapoi
Ca să bată fără milă cu izvoarele război;
S-au smintit să vede firea lucrurilor ce la vale
Aflându-se din vecie, urmá pravilelor sale.
Ş-au schimbat se vede încă şi limbele graiul lor;
Că totuna va să zică di mă sui sau mă pogor.
Toate pân' acuma câte se părea cu neputinţă
Ieşind astăzi la ivală, vor putea ave credinţă;
Vreme multă n-a să treacă, ş-a ara plugul pe mare,
La uscat corăbierii nu s-or teme de-necare;
Ce-a să zic-atunci pescariul, când în ape curgătoare
Îi va prinde mreaja vulturi şi dihanii zburătoare;
Ce-a să zică vânătorul când, în loc de turturele,
Nevăzând nici câmp, nici codru, va puşca zodii şi stele?
Nătărăule ce umbli pe a ceriului faţadă,
Zisu-mi-au ieri noapte luna, tâlnind-o la promenadă:
Suma veacurilor scrise pentru tine-n acest loc
S-au deşirat de pe crugul soarelui cel plin de foc.
Iar di eşti vreo comită rătăcită dintre stele
Şi umbli fără de noimă, ieşită din rânduiele,
Ce zăbavă peste vreme te ţine calea cerească,
De îngâni cu migăiele armonia îngerească?
Dacă eşti planită nouă, şi nu ţii tovărăşie
Colindând pe lângă soare în sistema ce să ştie,
La depărtarea căzută te întoarce pe o cale,
Şi nu ieşi nebuneşte pe hotarul sferei tale
Cutezători mai aproape, vei fi ars de multă pară,
Vei să degeri dimpotrivă de te vei depărta iară.
Iată Aurora vine cu veşminte luminate
Alungând spaimele nopţei, peste clima depărtate;
Iară steaua Afroditei vărsând rouă şi răcoare
Deschide cu-a sale raze porţile sfântului soare.
Vra nuş'ce să mai zică şi d-abia numa-ncepură,
Când un nor venind cu ploaie îi spălă vorba din gură.

poezie de Vasile Bob-Fabian
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!