Gânduri şoptite

Căutam să-ţi prind privirea într-o plasă de albastru,
Să-i simt zbaterea în braţe de alinturi ce scânteie
Într-o odă-a bucuriei ridicată dintr-un castru
Care,-n pieptul meu, pulsează pentru-o singură femeie.

Încercam să-mi pun oprelişti la îndemnurile care
Îmi cereau să-ţi prind o mână, s-o sărut, s-o ţin închisă
În căuşul mâinii mele, în dorita ei strânsoare,
Să fac liniile vieţii una în cealaltă scrisă.

Aş fi vrut, cu tine-n braţe, dincolo de lumea toată,
Să mă pierd ca noaptea-n ziuă, să dispar ca ziua-n noapte,
Să-ţi fiu Soare ce răsare, să-mi fii Luna ce se-arată
Îmbătată de lumină şi lumina mea în fapte.

Aş fi vrut, dar cum poţi, oare, să ajungi ca, de prin visuri,
Să culegi şi să-ţi rămână florile de-acolo-n viaţă?
Sunt doar gânduri care-ncearcă să pătrundă-n paradisuri
Şi se pierd în umbra nopţii. Tu-mi zâmbeşti. E dimineaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!