Moartea
Stă moartea, o infuzie albăstrie,
uite,-ntr-o ceașcă fără farfurioară.
Un loc atât de straniu pentru-o ceașcă:
pe dosul unei palme stă. Ce bine
se vede pe-arcuirea smălțuită
spărtura toartei. Prăfuită. Și
pe rotunjimea-i scrie șters: «Nădejde».
Asta citi, la un dejun, demult,
cel căruia-i menită băutura.
Dar ce făpturi sunt oare
ce trebuie cu-otravă să le-alungi?
Altfel ar rămânea? Sunt ahtiați
după mâncarea asta chinuită?
Prezentul dur ești nevoit să-l scoți
din gura lor ca pe-o dantură falsă?
Atunci ei gângăvesc. O, gângăveli...
..................................................................................
Stea căzătoare,
văzută-odată de pe-un pod :
să nu te uit. Să stau.
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.