Ninsoarea
Văzduh nevârstnic. Stau ș i-ascult
O mută convertire-n lucruri.
Decembrie-mi vestea, demult,
Acest pojar de involucruri
Suflate ca din nări de boi,
Această oarbă constelare
De inocență- peste noi.
Ce liniș te! Pe inelare
Descind logodne. În auz
(mai vechi suna vechile cuvinte?)
țâș neș te, incers, un havuz.
Alcatuire prea fierbinte,
Obrazul nostru plânge, ros
-ca de acizi rotind în pâlcuri-
de-un ger înalt ș I somnoros,
de-un grai virgin ce pune tâlcuri
pe gură, streș ină ș I vreasc.
Ș I-mi vine, parcă, să mă nasc
poezie celebră de Ștefan Augustin Doinaș
Adăugat de Larisa Andrei
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre virginitate
- poezii despre somn
- poezii despre plâns
- poezii despre ninsoare
- poezii despre naștere
- poezii despre logodnă
- poezii despre gură
- poezii despre ger
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.