Lângă umărul meu cald îți chemi tăcerea
ca pe un animal singuratic
o lași să-mi adulmece trupul firav
apoi o înveți să se strecoare sub piele
departe
tot mai departe
să se strecoare printre organe
să ajungă în sângele cald din plămâni
să-mi taie respirația
apoi să adoarmă
în tusea convulsivă
da
lângă umărul meu
tocmai acolo
tăcerea ta adulmecă
și nici nu știu de ce
tusea convulsivă
are legătură cu tine
chiar așa
dragul meu
după atâta vreme
îți pui tăcerea să doarmă
în sângele care se va amesteca
până la sfârșitul nopții
cu toate dorințele ce vin
din adâncul ființei tale
da
dragul meu
lângă umărul cald îți chemi tăcerea
și-o lași să iubească
pentru că
nu-i așa
într-o iubire perfectă
chiar nu există dezlegare
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre iubire
- poezii despre învățătură
- poezii despre zoologie
- poezii despre tăcere
- poezii despre sânge
- poezii despre singurătate
- poezii despre sfârșit
- poezii despre perfecțiune
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.