Sonetul XX
Între stele, ce departe-i! Însă mai departe
se află ce-nvățăm aci.
De pildă unul, prunc, al doilea-în altă parte...
În depărtări ce nu se pot gândi.
Tot largul Firii nu-i cuprins de soartă?
Cum ni se pare-atâta de străină?
Gândește,-ntre fecioară și bărbat, ce largă toartă!
Ferindu-se de el, de el se-anină...
Departe-s toate; ne închis e cercul viu!
Privește blidul pentru prânzul cel voios:
un straniu ochi de pește licărind sticlos.
Că-s peștii muți, credeam cândva. Nu știu!
La capăt nu găsești un loc în care peștii au grăit
cu vorbe ce nu le-au rostit?
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.