O sibilă
O numeau bătrână, odinioară.
Dar rămase, pe drum se plimba zilnic.
Și statura-i se schimba
și o socoteau pădure rară
după veacuri multe. Însă ea,
pe aceleași locuri, neschimbată,
ca o citadelă-ntunecată,
naltă și pustie se vedea;
stând cu vorbele, ce nepăzite,
fără vrerea-i tot sporeau, țipând,
o înconjurau zburând rotat,
pe când cele ce revenite-n rând
sub orbita ei, întunecat
stau de noapte pregătite.
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.