Naşterea zeiţei Venus

În zori, dup-acea noapte zbuciumată,
cu strigăte, nelinişte, răscoală,
mai scoase-un ţipăt, încă-o dată, marea.
Şi când se reînchise acel ţipăt
şi din lumina pală de-nceput
căzu-n abisul peştilor tăcuţi –:
marea născu.

Puful nubil al undelor sclipea
sub soarele dintâi, şi-n preajma lor
sta fata albă, umedă, năucă,
şi cum se mişcă-o frunză crudă, verde,
şi îşi desface sulu-nfăşurat,
tot astfel trupu-i se desfăşură
în vântul cast din zori şi în răcoare.

Genunchii răsăriră selenari,
şi într-ai coapsei nori se cufundară;
îngusta umbră-a pulpelor pieri
şi gleznele zvâcniră ca gâtlejul
celor ce beau.

Era-n potirul mării trupul ei
ca într-o mână de copil un fruct necopt.
Şi-n a buricului îngustă cupă
sta toată bezna-acestei clare vieţi.
Sub ea, sclipind, val mic se ridica,
şi-apoi statornic şiroia pe şolduri,
unde din când în când da susur lin.
Dar străveziu şi încă fără umbre,
ca pâlcul de mesteceni în april,
sta sexul, cald, şi gol, netăinuit.
Şi-a umerilor sprintenă balanţă
sta-n cumpănă pe trupul ei cel drept
ce ca fântâna se-nălţa din scoică
şi-n braţe lungi cădea şovăitor
şi în cascada părului mai iute.

Apoi obrazul foarte-ncet trecu:
din prescurtata umbră-a înclinării
în vertical şi limpede urcuş
şi-n umbră-abrupt se închidea bărbia.

Şi-acum când gâtul ca o rază-ntins
şi ca un lujer era plin de suc,
se-ntinseră şi braţele cu gâturi
de lebădă, când caută ostrovul.

Apoi prin zorii-ntunecoşi din trup,
trecu suflarea cea dintâi ca vântul.
Şi-n rămurişul gingaşelor vine
trecură şoapte, sângele-ncepu
în locurile-adânci să ropotească.
Şi acest vânt crescu – se azvârli
cu-ntregu-i suflu în micuţii sâni
şi îi umplu, se năpusti în ei –
încât ca pânze, clocotind de zări,
copila zveltă-o-mpinseră spre ţărm.

Astfel sosi zeiţa.

Şi în urma-i,
cum ea zburda pe tinerele ţărmuri,
întreaga dimineaţă se-nălţară
fierbinţi, năuce, florile şi iarba,
ca dintr-o-mbrăţişare. Ea fugea.

Dar la amiază,-n ceasul cel mai greu,
se ridică încă o dată marea
şi un delfin zvârli-n acelaşi loc.
Mort, roşu şi deschis.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!