Ortensia albastră
Precum un rest de verde! Par vopsele;
sunt aspre, ciunte, frunzele-i uscate;
albastrul înfloritelor umbele
nu-l poartă, ci-l răsfrâng, decolorate.
Spălat de lacrimi, pare scurs în glastre
tot mai pierdut, de parcă nu e viu,
întocmai ca străvechi scrisori albastre
ce-n galben-violet se sting, și-n cenușiu.
Cum nici un fir într-un șorț mic și șters,
uitat, nemaipurtat, nu mai tresaltă
mărunta-i viață s-a-ntrerupt din mers.
Deodat' albastrul pare lângă verde nou,
sub umbela nouă mai învoaltă:
mișcat, albastrul prinde să-l dezmierde.
sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.