Odă pentru mama

Mama,
cea mai sacră fiinţă, a lumii epopee,
harul divinităţii în suflet de femeie,
chipul ca o icoană cu aura senină
pictat în tonuri calde cu-a binelui lumină.
Mama,
eşti strigătul naturii, ecou al nemuririi,
cuvântul ce deschide ferestrele iubirii,
se cuibăreşte-n zâmbet, în lacrimi şi oftare
şi-n gânduri nerostite în clipe de-ncercare.
Mama,
candela din suflet, lăcaş de rugăciune
nădejdea vieţii mele şi-a Tatălui minune,
eternă primăvara, natura-n sărbătoare
scăldată-n mir de nard, tămăduitoare.
Mama,
de ziua ta... cunună a creaţiei divine
ce prinde-n ea iubire, iertare.... şi suspine,
o dragostea supremă ce curge în şuvoi,
din slava sfintei pronii primeşte-o înapoi.

poezie de Doina Cărpinişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!