Mama
Pe un fotoliu învechit,
Ca timpul tău măicuță,
Stai adâncită în gânduri albe
Umilă și tăcută, ca timpul singuratic.
Pretenții de la viață n-ai,
Frămânți doar mâinile muncite,
Și lacrimile îți curg șiroaie
La bucurii mărunte.
La amintiri nu mai tresari,
De mult le-ai dat uitării,
Trăiești doar clipa zilei noi,
Cu cei ce te înconjoară.
Nu vrei să mori, nici să trăiești,
Dar ai sfânta credință,
Că Dumnezeu nu te-a uitat
Și acum el te răsfață.
Oglinda nu o mai iubești,
Ca în tinerețea ta frumoasă,
Dar stai mirată în fața ei și spui:
Ce sunt acum, ce-am fost odată!
Dar asta-i viața, ăsta-i rostul,
În anotimpuri să petrecem
Și dacă ne înțelepțim,
Îmbătrânim cu nota zece.
poezie de Valeria Mahok (7 martie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.