Singurătate
Singurătatea ca o ploaie-mi pare.
Din mări ea suie către înserare;
și din câmpii pierdute-n depărtare
suie la cer, statornicu-i lăcaș.
Și-abia din cer se lasă pe oraș.
Și plouă-n ora vag crepusculară,
când toate străzile spre zori se-ndreaptă,
când trupuri ce nimica nu aflară,
dezamăgit și trist se trag deoparte;
când oameni care se urăsc de moarte
dorm în același pat, atât de-aproape:
singurătatea trece-atunci pe ape...
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.